Trei miliarde de euro dintr-un 'foc' - Investitorii din domeniul imobilitar îl acuză pe Nicuşor Dan de blocarea proiectelor

Autor:  Florin Pușcaș

Publicat:  24-02-2021

Actualizat:  24-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Suspendarea PUZ-urilor aferente sectoarele 2, 3, 4, 5 și 6 poate duce la amânarea sau anularea unor investiții de peste trei miliarde de euro, arată Asociația Investitorilor din Real Estate din România (AREI), potrivit Mediafax.

Asociația a luat act de includerea pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București din data de 26 februarie 2021 a proiectelor de Hotărâre privind suspendarea Hotărârilor Consiliului General al Municipiului București prin care se aprobaseră anterior Planurile Urbanistice Zonale aferente sectoarelor 2, 3, 4, 5 și 6 și atrage atenția asupra nerespectării termenului legal de transparență decizională.

”Incertitudinea și lipsa de transparență în procesul decizional trebuie înlocuite cu predictibilitate și colaborare cu mediul de afaceri”, a declarat Antoanela Comșa, Președinte al Consiliului Director AREI, adăugând: ”Pe lângă provocările crizei sanitare cu care s-a confruntat tot mediul de afaceri, activitatea investițională din București este acum puternic îngreunată de schimbările de viziune și strategie urbanistică ce derivă din intenția de suspendare a PUZ-urilor, aferente sectoarelor 2, 3, 4, 5 și 6, care se face fără respectarea termenului de transparență decizională conform Legii 52/2003. Considerăm necesar ca aceasta revizuire a regimului urbanistic al Municipiului București să aibă și o componentă de consultare publică, similară celei prevăzute de lege pentru aprobarea planurilor urbanistice zonale.”

Lipsa de comunicare cât și de explicare detaliată, la nivel instituțional, a efectelor economice și juridice ale inițiativei propuse de suspendare a PUZ-urilor coordonatoare de sector transmite din păcate un mesaj negativ atât companiilor prezente la acest moment în România, dar mai ales celor care prospectează țara noastră pentru investiții viitoare în această industrie, spune asociația.

AREI susține că neimplicarea partenerilor de dialog ce vor fi direct afectați si vor avea de gestionat efectele acestor decizii, alături de specialiștii și experții de urbanism, în procesul de conturare a unei strategii urbanistice pentru București contravine prevederilor legislației în vigoare privind transparența decizională și consultarea publică, dar și principiilor Cartei de la Leipzig.

Efectele acestor decizii se vor resimți atât la nivelul municipiului București, prin blocarea tuturor proiectelor ale căror coeficienți nu se încadrează în regimul urbanistic, aplicabil anterior PUZ-urilor coordonatoare de sector, cât și la nivelul național prin generarea unei stări de confuzie și impredictibilitate (pe durata următorilor doi ani) vizavi de acțiunile unei importante autorități publice locale de revenire asupra reglementarilor urbanistice aprobate anterior de aceeași autoritate.

Astfel, atunci când traducem in cifre efectele unei potențiale decizii de suspendare a PUZ-urilor aferente sectoarelor 2, 3, 4, 5, 6 acestea sunt notabile: proiectele ce vor fi afectate de această decizie sunt în valoare de peste 3 miliarde de euro pentru următorii 2 ani, acestea urmând a avea întârzieri și blocaje semnificative, sau pot fi chiar anulate, investitorii alegând alte destinații pentru investițiile lor.

Asociația Investitorilor de Real Estate din Romania (AREI - Association of Real Estate Investors in Romania) reunește 23 de companii inclusiv: AFI Europe România, Argo Capital Property, CA Immo Real Estate Management, Ceetrus România, Cordia România, CTP Invest, Estoria City, Forte Partners, Globalworth, GranVia România, Hercesa Imobiliara, Immofinanz România, Lion’s Head Investments, Mulberry Development, NEPI Rockcastle, Portico Investments România, Portland Trust, Professional Immo Partners, P3 Logistic Parks, S Immo România, Sonae Sierra România, Speedwell, Țiriac Imobiliare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google