Trei persoane transportate la spital în urma unui accident produs în localitatea Greci

Autor:  Cătălin Lupășteanu

Publicat:  14-06-2025

Actualizat:  14-06-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Trei persoane au ajuns la spital, sâmbătă, în urma unui accident rutier petrecut în localitatea Greci, în care au fost implicate două autoturisme cu şase pasageri, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Delta, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, la faţa locului au intervenit forţe şi mijloace din cadrul Secţiei de Pompieri Măcin, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, dar şi 3 ambulanţe din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Una dintre victime a rămas încarcerată.

"La sosirea forţelor de intervenţie s-a constat că este vorba despre o coliziune între două autovehicule, într-unul din autoturisme aflându-se 4 persoane, dintre care un bărbat în vârstă de aproximativ 75 de ani care a rămas încarcerat, iar în cel de al doilea, 2 persoane, toate conştiente. Forţele de intervenţie au procedat la extragerea victime încarcerate, care a fost predată echipajului de ambulanţă în vederea evaluării, acordării primului ajutor medical şi transport la o unitate de primiri urgenţe. Alte 2 persoane implicate in accident au fost transportate către o unitate spitalicească', au transmis reprezentanţii ISU Delta.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google