Turcia l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al SUA pentru un 'like' pe Twitter al ambasadei
Sursă foto: stiripesurse.ro
Ministerul turc al Afacerilor Externe a anunţat că l-a convocat duminică pe însărcinatul cu afaceri american la Ankara din cauza unui 'like' al Ambasadei SUA la o postare pe Twitter în legătură cu liderul recent spitalizat al unui partid naţionalist aliat cu partidul aflat la putere, relatează AFP, potrivit AGERPRES.
"Însărcinatul cu afaceri american a fost convocat la minister pentru a da explicaţii clare privind un mesaj pe reţelele de socializare", a transmis ministerul, precizând că ambasadorul SUA nu se afla la Ankara duminică.
Contul oficial al ambasadei americane a dat 'like' sâmbătă la o postare pe Twitter în care un internaut spunea că Turcia trebuie să se pregătească pentru o perioadă în care Devlet Bahceli, şeful Partidului Acţiunii Naţionaliste (MHP), va fi absent din viaţa politică.
În septembrie, Bahceli, în vârstă de 71 de ani, a fost spitalizat pentru scurt timp.
Sâmbătă seară, Ambasada SUA şi-a cerut scuze într-o postare pe Twitter, explicând că mesajul respectiv a primit "like din greşeală".
MHP, care a încheiat în 2018 o alianţă în cadrul unei coaliţii electorale cu Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP) al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a susţinut de asemenea AKP în 2017 la referendumul privind modificarea Constituţiei menit a instaura un regim prezidenţial puternic în Turcia.
Citește și: După șeful DIICOT, se pregătește încă o ‘decapitare’ în Justiție! Cine ar putea fi ‘executat’
Ambasadorul american David Satterfield a ajuns în Turcia în 2019. Niciun ambasador american nu a fost la post la Ankara timp de aproape doi ani după plecarea lui John Bass în 2017.
Relaţiile dintre cele două ţări s-au tensionat în special din cauza sprijinului american pentru miliţiile kurde din Siria considerate 'teroriste' de către Ankara.
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează