Ucraina: Alegeri locale cruciale pentru preşedintele Petro Poroşenko
Sursă foto: stiripesurse.ro
Ucrainenii au început duminică dimineaţă să voteze în cadrul alegerilor locale, scrutin considerat a fi un adevărat test pentru preşedintele proeuropean Petro Poroşenko, însă în acelaşi timp rezultatele scrutinului ar putea consolida opoziţia prorusă în mai multe regiuni ale ţării, informează agenţia France Presse.
Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 08:00 (06:00 GMT) şi se vor închide la 20:00 (18:00 GMT). Rezultatele nu vor fi cunoscute decât după câteva zile, dată fiind modalitatea de numărare a voturilor, una deosebit de complicată.
Scrutinul pentru alegerea primarilor şi a consiliilor locale nu va avea loc în teritoriile din estul separatist al Ucrainei, zonă controlată de rebelii proruşi, unde conflictul dintre trupele guvernamentale ucrainene şi combatanţii proruşi s-a soldat cu peste 8.000 de morţi în 18 luni.
Ca o dovadă a fragilităţii încetării focului, autorităţile ucrainene au decis din motive de securitate să nu organizeze alegeri în 122 de localităţi pe care le controlează de-a lungul liniei frontului.
Aliaţii fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici, înlăturat de la putere în februarie 2014 după trei luni de manifestaţii proeuropene reprimate violent, sunt bine plasaţi în sondajele de opinie pentru a câştiga scrutinul în zonele industriale Harkov şi Dniepropetrovsk, dar şi la Odesa, port la Marea Neagră.
Peste 1.500 de observatori internaţionali vor monitoriza desfăşurarea procesului de votare.
Preşedintele Petro Poroşenko, a cărui popularitate este în scădere din cauza modului de gestionare a crizei din estul Ucrainei şi acuzat că nu face nimic pentru combaterea corupţiei, a declarat vineri că speră ca 'cei care doresc să destabilizeze situaţia din ţară să nu fie susţinuţi de popor'.
Conform unui recent sondaj de opinie, 71% dintre ucraineni dezaprobă acţiunile lui Poroşenko, ales preşedinte în urmă cu mai puţin de doi ani încă din primul tur de scrutin, cu 54,7% din voturi. Analiştii politici de la Kiev estimează că aceste alegeri vor fi urmate de o remaniere guvernamentală.
Partidul premierului Arseni Iaţeniuk, membru important al coaliţiei guvernamentale alături de Blocul Poroşenko şi de partidul Batkivşcina, este creditat cu mai puţin de 2% din intenţiile de vot şi în acest context nu participă la aceste alegeri.
Opoziţia prorusă, dar şi Batkivşcina, formaţiunea fostului premier Iulia Timoşenko, mizează pe decepţia ucrainenilor afectaţi masiv de criza economică şi expuşi majorărilor fiscale impuse de creditorii internaţionali.
Pentru puterea de la Kiev, cea mai mare ameninţare la aceste alegeri vine din regiunile rusofone din sud-estul ţării, din partea Blocului de Opoziţie, succesorul Partidului Regiunilor al lui Viktor Ianukovici.
La Odesa, lupta electorală se dă între primarul în exerciţiu, Ghenadi Truhanov, care a fost susţinut de proruşi, şi Saşa Borovik, un german de origine ucraineană, licenţiat al Universităţii Harvard şi fost jurist la Microsoft, care a obţinut recent cetăţenia ucraineană. Borovik este sprijinit de preşedintele Poroşenko şi de guvernatorul regiunii Odesa, fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili. AGERPRES
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează