UEFA neagă informaţiile legate de presupuse declaraţii ale lui Ceferin cu privire la PSG

Autor:  Cornel Dumitrescu

Publicat:  11-09-2017

Actualizat:  11-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto:  www.uefa.org

UEFA neagă, luni, informaţiile apărute în cotidianul L'Equipe, potrivit căruia preşedintele forului, Aleksander Ceferin, ar fi spus că pentru a fi popular ca Michel Platini trebuie să excludă echipa Paris Saint-Germain din cupele europene, notează Marca. "UEFA neagă categoric presupusele comentarii atribuite eronat preşedintelui Aleksander Ceferin de către cotidianul francez L'Equipe. UEFA doreşte să sublinieze încă o dată independenţa Comisiei de Control Financiar al Cluburilor. În plus, consideră o coincidenţă ciudată faptul că astfel de comentarii fictive sunt publicate în Franţa în acest moment", se arată într-un comunicat al UEFA, publicat de Marca.

L'Equipe a scris că Aleksander Ceferin le-ar fi spus următoarele, săptămâna trecută, unor conducători ai Asociaţiei Europene a Cluburilor: "Dacă vreau să fiu la fel de popular ca Platini, ştiu că trebuie să o exclud pe PSG din cupele europene". Ceferin declara, la sfârşitul lunii trecute, că forului continental nu îi este teamă să dicteze pedepse. "Nimeni nu e mai presus de regulamente", a afirmat el şi în urmă cu câteva zile. La 1 septembrie, UEFA a anunţat că a deschis o anchetă care vizează clubul Paris Saint-Germain, în cadrul programului de monitorizare a respectării de către grupări a regulilor fair-play-ului financiar.

În această vară, Paris Saint Germain l-a achiziţionat pe brazilianul Neymar de la FC Barcelona, achitând clauza de reziliere a contractului acestuia cu catalanii, de 222 de milioane de euro. PSG a obţinut şi serviciile atacantului Kylian Mbappe, împrumutat de la AS Monaco, cu o opţiune de cumpărare de 180 de milioane de euro, conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover