Un fost fotbalist este cel mai bine plătit jurnalist al BBC

Autor:  Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat:  07-07-2021

Actualizat:  07-07-2021

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Prezentatorul sportiv britanic Gary Lineker, fost jucător al Barcelonei şi Tottenham, printre alte cluburi, continuă să fie cel mai bine plătit angajat al corporaţiei publice BBC, în pofida unei reduceri de 10 la sută anul trecut a salariului său anual, relatează EFE.

BBC a divulgat marţi date ale raportului său anual privind prezentatorii şi jurnaliştii cei mai bine plătiţi în perioada 2020-2021, potrivit agerpres.ro.

Jurnalista Zoe Ball se menţine, potrivit acestor date, pe locul doi pe această listă a celor mai bine plătiţi angajaţi ca gazdă a programului matinal al postului Radio 2.

Anul trecut, mulţi dintre angajaţii bine plătiţi ai BBC au fost de acord cu o reducere de 10% a salariului lor.

În cazul lui Lineker, reducerea a fost de 390.000 de lire sterline (450.000 de euro), salariul său scăzând de la 1,75 de milioane de lire (2 milioane de euro) la 1,36 de milioane de lire sterline (1,59 milioane de euro) pe an.

În cazul lui Zoe Ball, reducerea a fost de 28% la sută, salariul ei scăzând la 980.000 de lire anual (1,1 milioane de euro).

Raportul publicat de corporaţie dovedeşte că echilibrul de gen rămâne acelaşi ca în 2019-2020, cu şase bărbaţi şi patru femei în acest top 10.

S-a redus şi numărul angajaţilor cu salarii de peste 150.000 de lire (175.500 de euro) pe an, care a scăzut uşor de la 76, în 2019-2020, la 72, în 2020-2021.

BBC publică din 2017 numele acelor angajaţi care primesc salarii de peste 150.000 de lire pe an, o măsură impusă de guvernul britanic.

Raportul notează de asemenea că BBC şi-a demonstrat "capacitatea de a realiza îmbunătăţiri" şi că avansează spre un echilibru de gen de 50 la sută.

Documentul acoperă cele şase luni de când Tim Davie a devenit noul director general al BBC.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Cultură si Media

dadsadsa

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Noul film cu Julia Roberts generează dezbateri despre mișcarea feministă la Festivalul de la Veneția

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover