Un producător chinez de automobile electrice a atras o investiţie de 2,2 miliarde de dolari de la vehiculul de investiţii din Abu Dhabi
Sursă foto: stiripesurse.ro
Un producător chinez de automobile electrice a atras o investiţie de 2,2 miliarde de dolari de la vehiculul de investiţii din Abu Dhabi
Producătorul chinez de vehicule electrice Nio a semnat un acord pentru o investiţie de 2,2 miliarde de dolari de la CYVN Holdings, un vehicul de investiţii cu sediul în Abu Dhabi, a anunţat luni compania auto, citată de Reuters, conform Agerpres.
Investiţia vine în timp ce Nio, cu vânzările de vehicule electrice şi profitabilitatea aflate sub presiune într-un război al preţurilor început de Tesla, a încercat să sporească eficienţa reducând o zecime din forţa de muncă şi amânând proiectele care nu fac parte din activităţile de bază.
Acordul, ar urma să se încheie în ultima săptămână a lunii decembrie, ar duce participaţia CYVN la 20,1% din totalul acţiunilor emise şi aflate în circulaţie ale Nio, după o investiţie de 1 miliard de dolari în iulie, a declarat Nio într-un comunicat pe site-ul său.
Acest lucru ar face din CYVN cel mai mare acţionar unic al Nio, deşi fondatorul şi directorul general William Li păstrează cea mai mare putere de vot, deţinând acţiunile ordinare de clasa ”C”.
Compania, ale cărei vehicule electrice cu marca Nio concurează în China cu mărci premium precum Mercedes-Benz şi BMW, a dezvoltat două mărci noi pentru pieţele de masă, pe care îşi propune să le aducă în Europa din 2025, au spus directorii săi.
În încercarea de a deveni mai eficientă, Nio are în vedere o spin-off a unităţii sale de producţie a bateriilor, în timp ce continuă să dezvolte pe cont propriu tehnologii pentru componente cheie, a relatat anterior Reuters.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează