Un producător şi o actriţă din Rusia au ajuns pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a filma prima producţie în spaţiu
Sursă foto: stiripesurse.ro
Un producător şi o actriţă din Rusia au ajuns marţi pe Staţia Spaţială Internaţională (SSI) pentru a filma prima producţie în spaţiu, potrivit news.ro.
Naveta Soyuz MS-19 pe care s-a aflat şi cosmonautul Anton Shkaplerov a andocat pe SSI la ora României 15:22, cu zece minute întârziere faţă de programare, din cauza unor probleme de comunicare.
Trapa va fi deschisă şi echipajul va fi primit pe SSI în aproximativ o oră.
Peresild şi Shipenko vor filma timp de 12 zile pe orbită, potrivit NASA.
Citește și: VICEPREMIERUL care a trecut insula Belina la CJ-ul lui Dragnea RUPE TĂCEREA -Și-a anunțat SPOVEDANIA...
În luna mai, agenţia spaţială rusă Roscosmos a anunţat că o va trimite pe actriţa Iulia Peressild, în vârstă de 36 de ani, şi pe cineastul Klim Shipenko, în vârstă de 37 de ani, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) pentru a realiza primul film de ficţiune în spaţiu.
Plecarea a fost programată pentru 5 octombrie 2021 de pe cosmodromul Baikonur, la bordul navei spaţiale Soyuz MS-19.
Filmul, al cărui titlu provizoriu este „Provocarea", este o „dramă spaţială", potrivit Roscosmos. Va fi realizat de Shipenko, autor al filmelor ruseşti „Kholop", „Salyut-7" şi „Text", şi este co-produs de Dmitri Rogozin, directorul agenţiei spaţiale ruse, care a subliniat ambiţia sa ca Rusia să fie prima ţară ce produce un film în spaţiu.
Articole Similare
dadsadsa
test 2 31 aug la 21.19
FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare
Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards
Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj
WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii
VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'
Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească
Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'
Comentează