Un raport al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică arată că Iranul nu respectă angajamentele sale

Autor:  Daniel Mihai Dragomir

Publicat:  04-02-2023

Actualizat:  04-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto:  jinsa.org

Un raport al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică privind activitatea nucleară a Iranului arată că autorităţile de la Teheran nu își îndeplinesc obligațiile asumate în temeiul unui Tratat de neproliferare nucleară, au declarat reprezentanţii SUA, Marii Britanii, Franței și Germaniei într-un comunicat comun de vineri, scrie Rador.

Organizația de supraveghere a activităţilor nucleare a ONU a criticat miercuri Iranul pentru că a făcut o schimbare nedeclarată a interconexiunii dintre cele două cascade de centrifuge avansate care îmbogățesc uraniul la o puritate de până la 60%, aproape de calitatea necesară pentru fabricarea armelor, la uzina sa din Fordow.

Iranul nu este de acord cu poziția AIEA

Autorităţile iraniene au spus că poziția AIEA cu privire la activitatea nucleară din ţara lor nu este corectă. "După cum a afirmat Agenția, această schimbare nenotificată este în contradicție cu obligațiile Iranului asumate în temeiul Acordului Cuprinzător de Salvgardare", au afirmat reprezentanţii celor patru țări în declarația lor comună.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google