Un strat dens de ceaţă toxică a învăluit orașul New Delhi la finalul sărbătorii Diwali
Sursă foto: Twitter
Oraşul New Delhi a fost învăluit vineri de un strat dens de ceaţă toxică după Diwali, sărbătoarea luminilor din credinţa hindusă, celebrată cu numeroase lămpi pe bază de petrol şi lumânări care au ars pe întreaga durată a nopţii trecute, pe fundalul focurilor de petarde, deşi vânzarea acestor produse a fost interzisă în capitala Indiei, informează AFP.
În zonele cele mai poluate, nivelul mediu de particule nocive PM2,5 a depăşit pragul de 400, potrivit indicelui de calitate a aerului, fiind de 15 ori mai mare decât limita zilnică de siguranţă fixată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit Agerpres.
Curtea Supremă a Indiei a interzis vânzarea petardelor în New Delhi, iar guvernul local i-a îndemnat pe locuitorii oraşului să renunţe la aceste produse atunci când celebrează Diwali, însă apelul lor a fost în zadar.
Unii dintre rezidenţii capitalei cu 20 de milioane de locuitori au reuşit să cumpere petarde şi le-au aprins fără încetare până la primele ore ale dimineţii de vineri, pentru a celebra această sărbătoare anuală a luminilor.
Fumul degajat de petarde, lămpi pe bază de petrol şi lumânări, precum şi emisiile industriale, cele ale automobilelor şi fumul rezultat din incendii agricole produc o ceaţă densă şi toxică, gri-galbenă, care înconjoară New Delhi şi alte oraşe indiene în sezonul rece.
Mai mulţi locuitori din capitala indiană sunt de părere că guvernul nu face suficient pentru a lupta împotriva poluării. "Cred că trebuie mult mai mult. Nu doar că tuşim mai mult, dar avem şi gâtul iritat şi cădem mai des pradă răcelii", a declarat Sandeep, un locuitor din New Delhi, în timpul unei plimbări matinale în grădina publică Lodhi.
Un raport din 2020 al organizaţiei elveţiene IQAir a arătat că 22 dintre cele mai poluate 30 de oraşe din lume se află în India, iar New Delhi este campioana mondială în acest domeniu.
Potrivit revistei medicale The Lancet, 1,67 milioane de decese au fost cauzate de poluarea atmosferică din India în anul 2019, din care aproape 17.500 s-au produs în New Delhi.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează