Un taximetrist și-a amenințat cu cuțitul clientul. Bărbatul a căzut pe asfalt şi s-a lovit la cap

Autor:  Alice Draghici

Publicat:  27-10-2024

Actualizat:  27-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto:  Shutterstock

După o ceartă privind refuzul unei curse de taxi, un taximetrist din Petroșani și-a amenințat cu cuțitul clientul de 60 de ani. Acesta s-a dezechilibrat și a căzut pe asfalt, lovindu-se la cap.

„Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, în data de 25.10.2024, orele 21:24, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că într-o stație de taxiuri din localitate ar fi avut loc o altercație”, a precizat IPJ Hunedoara.

În urma unui conflict verbal, care a izbucnit din cauza unui refuz privind o cursă de taxi, un taximetrist în vârstă de 27 de ani din municipiul Petroșani ar fi încercat să îl lovească pe clientul său de 60 de ani cu un cuțit. Nu a reușit, iar clientul, care provine din aceeași localitate, s-a dezechilibrat și a căzut pe asfalt, lovindu-se la cap.

Polițiștii au deschis dosar penal

Bărbatul de 60 de ani a solicitat ulterior intervenția unui echipaj de ambulanță, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, mai precizează IPJ Hunedoara.

În cauză s-a deschis dosar penal pentru lovire sau alte violențe, iar polițiștii continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover