Un vagon plin cu 40 de călători a luat foc în Gara Plopeni: Toate persoanele s-au autoevacuat
Sursă foto: epitesti.ro
UPDATE 3 august, ora 18:00
Incendiul din gara din Plopeni a fost lichidat, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
În urma evenimentului, nu există persoane care să fi avut nevoie de îngrijiri medicale.
Știrea inițială
Pompierii acţionează duminică pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la un vagon de călători în Gara Plopeni, a anunţat ISU Prahova.
"Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Plopeni, cu sprijinul celor de la Garda de Intervenţie Băicoi, acţionează cu 2 autospeciale de stingere, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la un vagon de călători, în Gara Plopeni. La locul indicat, a fost mobilizată şi o ambulanţă SMURD", a transmis ISU, conform agerpres.ro.
Potrivit sursei citate, incendiul se manifestă la un vagon de călători al trenului care circula pe ruta Slănic - Ploieşti Sud.
Din tren s-au autoevacuat în jur de 40 de persoane.
Misiunea este în dinamică, însă până în acest moment nu au fost raportate victime, a precizat ISU Prahova.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează