Ungaria ar putea primi din China până la un milion de doze de vaccin împotriva coronavirusului

Autor:  Remus Vlad, Redactor

Publicat:  20-11-2020

Actualizat:  20-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Ungaria ar putea primi din China până la un milion de doze de vaccin împotriva coronavirusului, a declarat vineri ministrul ungar de externe, peter Szijjarto, după o convorbire telefonică cu omologul său chinez, transmite Reuters, potrivit AGERPRES.

Ungaria este în contact cu toate cele trei companii chineze care dezvoltă vaccinuri, iar acestea vor trimite în curând documentaţia pe baza căreia autorităţile ungare pot decide dacă permit utilizarea produsului împotriva coronavirusului, a precizat Szijjarto. Dacă testele de laborator din Ungaria vor fi pozitive, în următoarele luni ar putea sosi între 500.000 şi un milion de doze, a adăugat el.

Budapesta a anunţat deja că intenţionează să importe vaccinul Sputnik V din Rusia. Joi, Comisia Europeană a avertizat că planul prezintă riscuri de securitate; Reuters apreciază că s-a deschis astfel un nou front în relaţiile tensionate dintre Ungaria şi Uniunea Europeană.

Citește și: FĂRĂ PRECEDENT - Ludovic Orban s-a supărat și a plecat intempestiv dintr-o conferință de presă/ VIDEO/ UPDATE

Guvernul condus de premierul Viktor Orban a declarat că importul unor cantităţi mici de Sputnik V va începe săptămâna aceasta, ceea ce ar putea deschide calea pentru cantităţi mai mari şi pentru producţia pe scară largă în Ungaria.

Conform reglementărilor UE, toate vaccinurile trebuie autorizate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) înainte de comercializarea în oricare din cele 27 de state membre ale Uniunii.

Întrebat despre intenţiile lui Orban privind vaccinul din Rusia, un purtător de cuvânt al CE a răspuns că 'se pune problema dacă un stat membru ar dori să administreze cetăţenilor săi un vaccin care nu a fost verificat de EMA'.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google