Uniunea Militarilor și Polițiștilor `Mihai Viteazul` a donat o tona de capsuni copiilor cu dizabilitati din Bucuresti
Sursă foto: www.centrulnatura.ro
Uniunea Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul”, prin președintele sau, Gabriel Oprea, se implică în campanii de ajutorare a persoanelor cu nevoi speciale. In ultima vreme, generalul Gabriel Oprea a susținut mai multe acțiuni caritabile care au drept scop ajutorarea persoanelor cu dizabilități. Acesta a atras atenția autorităților în nenumărate intervenții în presă despre nevoile persoanelor vulnerabile. Luna trecută, ASSCHFR a primit calculatoare, imprimante, laptopuri, iar cu ajutorul domnului Dumitru Gal, mai mulți copii cu dizabilități din judetul Olt au primit alimente, fructe și legume proaspete de care aveau atâta nevoie.
De această dată, Divin Garden, prin domnul Dumitru Gal, a donat aproximativ o tonă de căpșuni proaspete pentru copiii cu dizabilități din București. De căpșuni s-au bucurat si copiii internați la Centrul Național de Recuperare Neuropsihomotorie, pentru că o parte din fructe au ajuns la Spitalul de Copii. Atât fostul Ministrul de Interne Gabriel Oprea cat domnul Dumitru Gal de la Divin Garden vor fi în continuare alături de copiii aflați în dificultate. Uniunea Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul” îndeamnă la solidaritate toate persoanele fizice sau juridice, prieteni ai Uniunii, care pot și doresc să contribuie cu produse sau bunuri ce pot aduce bucurii și zâmbete pentru copiii cu probleme de sănătate.
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează