Varujan Pambuccian, mesaj după moartea lui Ion Iliescu: 'Un personaj controversat care a făcut și bine, și rău'

Autor:  Alexandra Pricop

Publicat:  05-08-2025

Actualizat:  05-08-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  universul.net

Liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale de la Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian, a declarat marţi că fostul preşedinte Ion Iliescu a fost un personaj controversat care a făcut şi bine şi rău.

"Am auzit prima oară de el de la 'Europa Liberă' pe vremea lui Ceauşescu. După aia am participat la toate demonstraţiile împotriva lui. E un personaj controversat şi, sigur, faptul că a murit un om, am luat-o şi de la minerii lui, nu poate să îmi dea o stare de bine. Mă întristează lucrul ăsta. Cred că a fost un personaj care a făcut şi bine şi rău şi nu cred că a fost mânat de idei rele, dar a făcut rău. Asta e. A fost educat într-o anumită perioadă, a crezut în lucrurile alea", a declarat Pambuccian pentru AGERPRES.

El şi-a amintit că prima demonstraţie puternică împotriva lui Ion Iliescu a fost în ianuarie 1990.

"Şi am participat la ea, în Piaţa Victoriei şi apoi am participat la toate demonstraţiile. Nu ştiu dacă a avut lucrul ăsta vreun efect sau nu. Am fost extrem de supărat atunci când s-a întors împotriva Regelui Mihai, dar după aia a dres şi eroarea asta. Ca politician, a fost un politician bun, a ştiut ce să facă pentru el şi pentru ai lui, pentru noi mai puţin. Încerc să nu am resentimente pentru că e vorba de moartea unui om şi lucrurile astea trebuie tratate fără resentimente. Despre morţi numai de bine", a încheiat acesta.

Ion Iliescu a murit marţi la vârsta de 95 de ani. El era internat la Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu".

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google