Viceliderul deputaților PMP Petru Movilă cere înființarea unei comisii de anchetă în cazul TAROM
Sursă foto: stiripesurse.ro
Viceliderul deputaților PMP Petru Movilă a declarat, marți, că a depus, la Biroul Permanent, o solicitare pentru înființarea unei comisii de anchetă în cazul TAROM, pentru a clarifica dacă a fost vorba despre un joc politic. Solicitarea a fost semnată și de membri ai PNL și USR, anunță MEDIAFAX.
Citește și: Autoritățile au descins în forță! Pericol mare pentru români! Ce au găsit
„La inițiativa PMP, a fost depusă, la Biroul Permanent, o solicitare pentru înființarea comisiei de anchetă legată de evenimentele de la TAROM. Solicitarea este susținută prin semnături și de colegi parlamentari de la PNL și USR. Am solicitat acest lucru pentru a clarifica ceea ce s-a întâmplat în compania TAROM sau în jurul acesteia, pe disputa de afirmații dintre ministrul Răzvan Cuc și doamna președinte al Consiliului de administrație Mezei”, a declarat Petru Movilă, marți.
El a mai spus că membrii comisiei de anchetă trebuie să clarifice dacă a fost afectată imaginea companiei.
„Comsia urmărește două lucruri, acela de a clarifica dacă ministrul Cuc și Mezei au făcut jocuri politice în scopul ca parlamentarii să nu ajungă la moțiunea de cenzură, iar al doilea, să vedem cum este afectată compania TAROM, pentru că nu aduce decât prejudicii de încredere, de imagine, și costuri economice în funcționarea companiei.”, a conchis Petru Movilă.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, va fi audiat la finele săptămânii la sediul DNA în legătură cu scandalul de la TAROM și CFR S.A., au declarat surse judiciare.
Citește și: Rareș Bogdan pulverizează PSD: De asta a atacat la baionetă independența Justiției
Surse judiciare au declarat că procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au citat pe ministrul Transporturilor să se prezinte pentru audieri la finele săptămânii, Răzvan Cuc urmând să dea explicații cu referire la scandalul de la TAROM și CFR.
Luni, la sediul DNA a fost audiată Mădălina Mezei, fost director TAROM, iar marți a fost chemat pentru explicații fostul director general al CFR, Constantin Axinia.
Ambii l-au acuzat pe ministrul Transporturilor că i-a demis din funcții nejustificat, respectiv Mezei că a fost dată afară de la conducerea TAROM după ce Răzvan Cuc i-ar fi cerut să țină avioanele la sol în ziua moțiunii, iar Axinia a acuzat că a fost concediat după ce a refuzat să semneze un contract indicat de ministru.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează