Victor Piţurcă merge pe mâna CFR-ului: 'Cu Dan Petrescu, CFR a ridicat ştacheta'

Autor:  Cornel Dumitrescu

Publicat:  01-06-2017

Actualizat:  02-06-2017

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Victor Piţurcă salută ultima mutare a formaţiei CFR Cluj, care l-a adus ca antrenor pe Dan Petrescu. Fostul selecţioner e convins că Petrescu va face performanţă sub Feleac, dar îi îndeamnă pe oficialii acestei grupări să aibă răbdare, chiar dacă vor investi sume considerabile în echipă.

„Un podium în primul an ar fi ceva rezonabil, deşi nu ştiu cât vor investi şi celelalte cluburi. Trebuie răbdare, pentru că şi Moratti a băgat un miliard la Inter şi foarte târziu a luat Liga, iar Manchester United a cucerit Cupa UEFA, dar a investit peste 800 de milioane de euro.

Cert este că, prin aducerea lui Dan Petrescu, CFR a ridicat ştacheta. Oricum, un antrenor valoros trebuie să lase ceva în urma sa”, a declarat Victor Piţurcă.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google