VIDEO| Criză politică în Georgia: Fostul preşedinte a fost arestat şi trimis la închisoare la revenirea în ţară

Autor:  Cristi Șelaru, Redactor

Publicat:  01-10-2021

Actualizat:  02-10-2021

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Fostul preşedinte georgian şi lider al opoziţiei Mihail Saakaşvili a fost arestat la întoarcerea în ţara sa după un exil de opt ani şi în plină criză politică, a anunţat vineri premierul Irakli Garibaşvili, relatează AFP şi Reuters.

''Al treilea preşedinte al Georgiei Mihail Saakaşvili a fost arestat şi trimis la închisoare'', a declarat Garibaşvili într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, forţele de ordine georgiene au urmărit deplasările lui Saakaşvili din Ucraina şi au ''decis o operaţiune a poliţiei la locul şi în momentul în care erau cele mai puţine obstacole în calea arestării''.

Saakaşvili este căutat pentru ''abuz de putere'' într-un dosar pe care el îl consideră politic şi pentru care a fost condamnat în contumacie la şase ani de închisoare în 2018.

Revenirea şi arestarea fostului preşedinte, în vârstă de 53 de ani, ar putea agrava criza politică din Georgia, unde urmează să aibă loc duminică alegeri locale, văzute ca un scrutin cheie pentru partidul la putere Visul Georgian.

Preşedinte din 2004 până în 2013, Saakaşvili şi-a anunţat revenirea în Georgia vineri dimineaţă, într-o înregistrare video postată pe YouTube, în care spunea că se află în oraşul de coastă Batumi, relatează Agerpres.ro.

Autorităţile georgiene au negat iniţial că fostul preşedinte şi fondatorul principalului partid de opoziţie din Georgia, Mişcarea naţională unită (MNU), ar fi reuşit să revină în ţară, potrivit Agerpres.ro.

Înainte de arestarea sa, Saakaşvili şi-a chemat susţinătorii să se întâlnească duminică şi să meargă spre capitala Tbilisi ''pentru a proteja rezultatele votului''.

În 2017, fostul preşedinte georgian a intrat ilegal în Ucraina - unde a avut şi probleme judiciare - înconjurat de o mulţime de susţinători, o scenă incredibilă, notează AFP.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google