Video| Peste 1 milion de persoane au participat la Parada LGBT+ din Londra
Sursă foto: stiripesurse.ro
Peste 1 milion de persoane, din care multe purtau paiete şi fluturau drapele în culorile curcubeului, au defilat sâmbătă pe străzile din Londra pentru a celebra comunitatea LGBT+, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la organizarea primului marş gay din Regatul Unit, informează AFP.
În total, peste 1 milion de persoane şi reprezentanţi de la aproximativ 600 de asociaţii şi organizaţii LGBT+ au participat la acest eveniment care se doreşte "cel mai mare şi cel mai cuprinzător din istorie", potrivit organizatorilor. De asemenea, evenimentul de sâmbătă a fost primul marş gay organizat în Marea Britanie după declanşarea pandemiei de coronavirus, care a cauzat anularea ediţiilor din 2020 şi 2021.
Participanţii au pornit sâmbătă la prânz din Hyde Park şi au defilat până la Whitehall, în centrul Londrei, pentru a aduce un omagiu primului marş LGBT din Regatul Unit, care a avut loc în anul 1972.
Atunci, câteva sute de persoane au participat la acea defilare originală, organizată la doar cinci ani după dezincriminarea homosexualităţii în Regatul Unit, potrivit Agerpres.ro.
Militanţii din epocă au avut "un curaj incredibil", a declarat pe Twitter prim-ministrul britanic Boris Johnson, care le-a dorit participanţilor de sâmbătă să aibă parte de "o paradă fericită".
În cinci decenii, numărul participanţilor la Parada gay ("Gay Pride" în limba engleză - n.r.) a crescut de la câteva sute la mai multe zeci şi sute de mii, iar manifestarea în sine, concepută iniţial ca un eveniment extrem de politizat, a devenit de-a lungul anilor mult mai festivă, incluzând şi concerte. De altfel, programul marşului din acest an a inclus şi un concert susţinut sâmbătă seară de cântăreaţa pop americană Ava Max.
În cortegiul de manifestanţi, activişti care luptă pentru drepturile persoanelor gay purtau pancarte cu mesaje precum "Am fost acolo în 1972" şi "Lupta continuă pentru libertatea comunităţii LGBT+ din lumea întreagă".
Dar, potrivit lui Peter Tatchell, activist care militează de mulţi ani pentru drepturile LGBT+, unii dintre participanţii la marşul istoric din 1972 au boicotat ediţia de sâmbătă, considerând-o "depolitizată şi comercializată".
"Pentru Oslo"
Stephen Sanders, în vârstă de 54 de ani, care a defilat pe străzile din Londra purtând doar un şorţ şi lenjerie intimă, consideră că acest eveniment anual "rămâne totuşi unul foarte important".
"Încă şi astăzi, există oameni care nu pot să defileze la astfel de marşuri, care nu pot să fie cine sunt ei în realitate, care sunt lapidaţi sau chiar ucişi pentru asta, deci Marşul Gay este încă foarte important", a subliniat Stephen Sanders.
Mohammed Nazir, un tânăr de 24 de ani, membru al asociaţiei Rainbows Across Borders, a declarat că dedică marşul de sâmbătă tuturor persoanelor care sunt încă obligate să îşi ascundă sexualitatea. Acest marş "este o chestiune care ţine de afirmarea sinelui, a demnităţii şi a egalităţii (...), o mişcare prin care noi continuăm să ne batem pentru drepturile noastre", a adăugat el.
Pentru primarul Londrei, Sadiq Khan, care s-a fotografiat în faţa jurnaliştilor alături de o persoană travestită într-o regină, marşul de sâmbătă înseamnă "apărarea unei lumi mai deschise, mai cuprinzătoare".
Politicianul laburist a subliniat "pericolul" foarte mare cu care continuă să se confrunte comunitatea LGBT+, afectată de "discriminare, prejudecăţi şi violenţă".
"Defilăm astăzi pentru cei care se află la Oslo", a adăugat primarul Sadiq Khan, referindu-se la focurile de armă mortale ce au fost trase în apropiere de un bar gay din capitala Norvegiei weekendul trecut, din cauza cărora Marşul LGBT+ din Oslo a fost amânat.
La evenimentul ce a avut loc sâmbătă pe străzile din Londra au participat şi mai multe celebrităţi, precum campioana olimpică la atletism Kelly Holmes şi cântăreaţa Emeli Sande. Au fost prezenţi şi manifestanţi pro-Ucraina, care au defilat în spatele unui afiş pe care era scris mesajul "Dacă apăraţi libertatea, apăraţi Ucraina!".
În contextul în care 1.235 de cazuri de variola maimuţei au fost înregistrate până joi în Regatul Unit, din care marea majoritate sunt bărbaţi care au avut raporturi sexuale cu alţi bărbaţi, reprezentanţii agenţiei britanice de sănătate publică i-au îndemnat pe londonezi să nu participe la acest marş dacă prezintă simptome ale bolii şi le-au cerut totodată să se testeze împotriva acestei maladii.
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează