VIDEO| Prima misiune privată spre Staţia Spaţială Internaţională a fost lansată cu succes

Autor:  Anca-Adriana Huza

Publicat:  08-04-2022

Actualizat:  08-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  fortune.com

O rachetă SpaceX a fost lansată vineri, la ora locală 11:17 (15:17 GMT), de la baza spaţială Cape Canaveral din statul american Florida, în cadrul primei misiuni cu echipaj privat spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), unde cei patru pasageri urmează să petreacă puţin peste o săptămână, informează AFP şi Reuters.

Trei oameni de afaceri, care au plătit mai multe zeci de milioane de dolari pentru acest zbor, sunt însoţiţi de un fost astronaut al agenţiei spaţiale americane (NASA), în prezent angajat al companiei americane Axiom Space, care organizează călătoria.

Transmisiunea în direct difuzată de Axiom a arătat vehiculul de lansare al SpaceX, cu înălţimea de 25 de etaje - alcătuit dintr-o rachetă Falcon 9 în două trepte având în partea de sus capsula Crew Dragon - înălţându-se spre spaţiu, pe un cer senin, deasupra Floridei şi a coastei Oceanului Atlantic, potrivit Agerpres.ro.

Camerele din interiorul compartimentului echipajului au transmis imagini cu cei patru membri imobilizaţi în cabina presurizată, aşteptând liniştiţi, în echipament complet, lansarea rachetei.

Dacă totul decurge conform planului, cvartetul condus de fostul astronaut NASA Michael Lopez-Alegria va ajunge la ISS sâmbătă, după un zbor de peste 20 de ore, iar capsula Crew Dragon operată autonom va andoca la avanpostul orbital aflat pe orbita terestră, la o distanţă de 400 de kilometri.

Alături de astronautul americano-spaniol Michael Lopez-Alegria, misiunea îi include pe antreprenorul american Larry Connor, antreprenorul şi pilotul israelian Eytan Stibbe şi investitorul canadian Mark Pathy.

Această primă misiune cu echipaj privat spre ISS, Ax-1, a fost amânată de mai multe ori. Iniţial, lansarea era prevăzută pentru 3 aprilie, apoi a fost amânată pentru 6 aprilie, înainte de a fi din nou reprogramată.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google