VIDEO De la Moscova la București, via Chișinău: Liderul AUR ar fi fost finanțat din Rusia via 'gruparea' ȘOR. Percheziții de amploare
Sursă foto: stiripesurse.ro
Operațiune de amploare a poliției din Republica Moldova împotriva unei rețele coordonate de organizația „ȘOR”, acuzată că primea bani din Federația Rusă pentru a corupe alegători și a răspândi dezinformare pe rețelele sociale. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), printre obiectivele grupării s-ar fi aflat inclusiv promovarea liderului AUR, George Simion, în mediul online.
Joi, 7 august, au fost efectuate aproximativ 80 de percheziții în mai multe localități din Republica Moldova, în dosare privind corupere electorală, finanțare ilegală a partidelor politice și spălare de bani. Două persoane au fost reținute.
Ancheta arată că membrii grupului lucrau pe baza unor instrucțiuni venite din Federația Rusă și foloseau aplicații bancare interzise, precum „PSB” (Promsviazybank), accesată prin VPN, pentru a primi fonduri în ruble. Sumele erau apoi convertite și distribuite prin rețele clandestine, inclusiv prin bot-ul „Bankgreenmanager” de pe Telegram, potrivit deschide.md.

Pentru a controla activitatea membrilor, rețeaua instala pe telefoane aplicația „TAITO”, unde erau colectate datele personale ale participanților și erau create grupuri de tip „chat închis”. În aceste grupuri, coordonatorii transmiteau ordine precise: ce mesaje să distribuie, ce link-uri să posteze și ce comentarii să lase la materiale video cu conținut manipulator.
În timpul perchezițiilor, polițiștii au găsit arme deținute ilegal, telefoane, laptopuri, documente bancare, carduri „PYYPL” și înscrisuri care probează legăturile directe cu surse de finanțare din Rusia. Într-unul dintre cazuri, a fost nevoie de intervenția în forță după ce un suspect a refuzat să deschidă ușa; acesta a încercat să arunce pe fereastră o geantă cu probe, care a fost ulterior recuperată.

Poliția din Republica Moldova a subliniat că persoanele reținute aveau deja calitatea de inculpat într-un alt dosar privind coruperea electorală în timpul alegerilor prezidențiale și referendumului din toamna anului 2024.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile de la Chișinău nu exclud extinderea investigațiilor, având în vedere dimensiunea transfrontalieră a operațiunii și implicarea directă a unor actori politici din afara Republicii Moldova.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează