VIDEO Învie o adevărată bijuterie a României: A aparținut Reginei Maria, iar acum va deveni un adevărat magnet pe litoral

Autor:  Lucian Negrea, Reporter

Publicat:  22-10-2024

Actualizat:  22-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto:  Sursa FOTO: turismistoric.ro

Terenul de 1,5 hectare, aferent Palatului Reginei Maria din Mamaia, a fost cumpărat de Primăria Constanța și va fi transmis Ministerului Culturii. Atât terenul cât și castelul reginei vor intra într-un amplu proces de reabilitare. Palatul Reginei Maria din Mamaia a fost inaugurat în anul anul 1926, dar în ultimii ani ajunsese într-un stadiu foarte avansat de degradare, în special din cauza luptelor pentru drepturile de proprietate.

„Readucem la viață Palatul Reginei Maria din Mamaia! Azi (marți - n.r.) am semnat contractul de vânzare-cumpărare a terenului de 1,5 hectare aferent Castelului regal din stațiunea Mamaia. Prețul plătit este identic cu cel cu care terenul a fost vândut în urmă cu două decenii. Avem un plan comun cu Ministerul Culturii pentru a readuce castelul la viață”, anunță primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac.

El precizează că terenul de 1,5 ha va fi transmis Ministerului Culturii, iar împreună cu castelul va face parte din proiectul național patronat de Ministrul Culturii „Temelii culturale”, prin care vor fi salvate 14 obiective de interes național și european.

„Luna trecută clădirea care a fost transformată în a fost predată către Ministerul Culturii. Acum atât terenul cât și castelul reginei vor intra într-un amplu proces de reabilitare. După finalizarea lucrărilor, monumentul va intra în administrarea Primăriei Constanța. Încet dar sigur, Constanța își va recăpăta valorile culturale. Ca și Cazinoul de pe faleză, Castelul Regal din Mamaia va reprezenta un nou punct turistic de atracție”, încheie Chițac.

Istoria unui palat cu o arhitectură fabuloasă

Palatul din Mamaia a fost construit în perioada 1923-1926, după planurile arhitectului Mario Stoppa, pentru Regina Maria a României.

Inaugurarea s-a făcut în anul 1926.

Mai târziu, clădirea a făcut parte din proprietatea principesei Elena, mama regelui Mihai. Acolo tânărul rege și-a petrecut o parte din verile copilăriei. Odată cu revenirea în țară a principelui Carol și preluarea tronului de la fiul său Mihai, relațiile lui Carol cu Elena s-au înrăutățit, astfel că regina a fost obligată în cele din urmă să părăsească România. Ea a renunțat la vila din Mamaia și la alte proprietăți din România în schimbul achiziționării de către statul român pe numele ei a Vilei Sparta din Florența.

După evenimentele din decembrie 1989, în vilă au fost găzduite, succesiv, unele restaurante și cluburi a căror denumire face referire la destinația originală a acesteia (Restaurant „Castel”, „The Castle of Illusion”).[3]. Ulterior, modul în care a fost conservat și utilizat monumentul a făcut obiectul unor dispute, concretizate prin acțiuni legale.

În 2003, în timpul guvernării Năstase, imobilul a fost privatizat, fiind lăsat de izbeliște de noul proprietar. În 2012 a avut loc un incendiu, care a avariat puternic clădirea. În 2018, Ministerul Culturii, condus la acel moment de G. Ivașcu, a cerut în instanță anularea contractului de vânzare din anul 2003, invocând faptul că proprietatea fusese vândută de către societatea de stat Mamaia SA către societatea Light System fără ca statul să își exercite dreptul de preemțiune, conform Legii 422/2001

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Cultură si Media

dadsadsa

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Noul film cu Julia Roberts generează dezbateri despre mișcarea feministă la Festivalul de la Veneția

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google