VIDEO Racheta indiană care ar putea atinge orice parte a Chinei - Cursă a înarmărilor între cele mai populate țări din lume

Autor:  Denisa Miron, Colaborator

Publicat:  22-08-2025

Actualizat:  22-08-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Dreamstime.com

India a testat cu succes, în statul Odisha (est), o rachetă balistică cu rază intermediară de acţiune - Agni-5 - care, după ce va deveni operaţională, ar putea atinge cu o ogivă nucleară orice parte a Chinei, relatează AFP, potrivit news.ro.

Autorităţile au anunţat că testul a ”validat toţi parametri operaţionali şi tehnici”.

India şi China, primele două ţări cele mai populate din lume, sunt rivale şi îşi dispută influenţa în Asia de Sud.

Relaţiile lor s-au deteriorat în 2020, în urma unor confruntări sângeroase la frontieră.

India face parte din Quad, o alianţă de securitate, alături de Statele Unite, Australia şi Japonia, şi este considerată o contrapondere a Chinei.

Însă tulburări comerciale şi geopoliticie mondiale declanşate de războiul tarifar al preşedintelui american Donald Trump au determinat o apropiere între New Delhi şi Beijing.

În octombrie, premierul indian Narendra Modi s-a întâlnit cu preşedintele chinez Xi Jinping pentru prima oară în ultimii cinci ani, la un summit în Rusia.

Narendra Modi urmează să efectueze o primă vizită în China din 2018 la sfârşitul acestei luni, pentru a asista la un summit al Orgabizaţiei Cooperării de la Shanghai (OCS), un organism regional de securitate.

Relaţiile New Delhi cu Washingtonul s-au tensionat după ce preşeidntele american Donald Trump a dat Indiei un ultimatum să-şi înceteze achiziţiile de petrol din Rusia, o sursă esenţială de venit a Moscovei.

Statele Unite au ameninţat să dubleze taxele vamale ale importurilor din India, de la 25 la 50% - până la 27 august -, dacă New Delhi nu-şoi scimbă furnizorul de ţiţei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele amai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test articleee

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

New article

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google