VIDEO Scandal imens în Italia: O turistă a mimat un act sexual cu statuia lui Bacchus din Florența

Autor:  Stefan Andrei

Publicat:  17-07-2024

Actualizat:  17-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

O turistă fotografiată în timp ce mima un act sexual cu statuia lui Bacchus a stârnit scandal la Florența. Unii au cerut arestarea femeii, în timp ce alții au militat pentru înăsprirea regulilor care îi vizează pe turiști. Florența este una dintre cele mai importante destinații turistice din lume.

Fotografiile au fost distribuite pe Welcome To Florence, un popular cont de socializare. Turista care apare în imagini mimează un act sexual și chiar sărută statuia, potrivit BBC.

Incidentul a avut loc noaptea și a stârnit indignarea localnicilor. Unii au vorbit despre grosolănie, barbarie și au solicitat verificări stricte, amenzi uriașe și toleranță zero. De asemenea, unii au cerut arestarea femeii.

„Acesta este rezultatul anilor de încercări de a transforma Florența în Disneyland”, a spus un utilizator.

Statuia lui Bacchus, aflată lângă faimosul Ponte Vecchio, este o replică modernă a lucrării din secolul al XVI-lea a sculptorului Giambologna. Originalul este păstrat în muzeul Bargello din apropiere.

Florența este una dintre cele mai importante destinații turistice din lume. În 2023, aproximativ 1,5 milioane de turiști au vizitat orașul care are o populație de doar 382.000 de oameni.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google