Video| Sony a lansat Inzone, marca sa dedicată accesoriilor pentru jocuri video
Sursă foto: Recode
Gigantul japonez Sony a prezentat miercuri Inzone, noua sa marcă de echipamente dedicate universului tot mai captivant al jocurilor video, ilustrând astfel voinţa sa de a-şi spori prezenţa în acest sector dincolo de ecosistemul consolelor PlayStation, informează AFP.
Gama Inzone conţine deocamdată două monitoare şi trei căşti audio. Deşi majoritatea acestor produse au fost gândite pentru a se adapta la PlayStation 5, ele vizează şi piaţa jocurilor video pe PC, un segment pe care Sony doreşte în mod clar să îl accelereze de acum înainte, potrivit Agerpres.
"Piaţa a crescut odată cu un interes tot mai mare pentru jocuri după înmulţirea turneelor de esport" şi cu progresele tehnologice din acest sector, a declarat Yukihiro Kitajima, directorul departamentului de jocuri video şi de marketing din cadrul Sony, citat într-un comunicat al grupului japonez.
La sfârşitul lunii mai, Jim Ryan, directorul diviziei de jocuri Sony Interactive Entertainment, a dezvăluit că îşi doreşte "să stimuleze creşterea" grupului Sony în domeniul jocurilor video graţie segmentelor PC şi dispozitive mobile.
"Nu am fost prezenţi într-o manieră semnificativă" în aceste domenii, a recunoscut el, adăugând că vede în astfel de suporturi "oportunitatea de a evolua de la simpla prezenţă într-un segment foarte nişat al pieţei jocurilor video spre o prezenţă totală".
Sony mizează în continuare în paralel pe consola sa PlayStation 5, lansată la sfârşitul anului 2020. Însă producţia acesteia este în continuare afectată de fluctuaţiile lanţurilor de aprovizionare cauzate de pandemia de coronavirus şi nu reuşeşte să răspundă cererii foarte mari din această perioadă.
Grupul Sony a rămas, momentan, în urmă în segmentul PC al jocurilor video, mai ales în comparaţie cu marele său rival, grupul american Microsoft, care îi face o concurenţă puternică şi în segmentul consolelor prin produsul său Xbox.
Alte companii s-au instalat deja într-o manieră solidă în domeniul accesoriilor pentru "gaming", precum Razer, Corsair Gaming, Logitech International şi SteelSeries.
Sony "este în mare întârziere" pe această piaţă "disperat de aglomerată", a reacţionat miercuri Serkan Toto, analist al companiei specializate Kantan Games.
Grupul nipon "ar fi trebuit să pătrundă pe această piaţă de mai mulţi ani, ţinând cont că este un producător integrat de jocuri video şi de materiale conexe", a adăugat el.
Sony speră să profite de pe urma puterii de atracţie a mărcii sale şi a know-how-ului său dovedit deja în domeniul tehnologiilor audiovizuale pentru a seduce clientela pasionată de jocuri video pe PC, a mai spus acelaşi specialist.
Explorează subiectul
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează