Virgin Galactic, compania miliardarului Richard Branson, reia vânzările de bilete pentru zborurile spaţiale

Autor:  Andreea Năstase

Publicat:  15-02-2022

Actualizat:  15-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  bihon.ro

Compania Virgin Galactic Holding Inc., deţinută de miliardarul britanic Richard Branson, a anunţat marţi că va relua începând din 16 februarie vânzările de bilete pentru următoarele sale călătorii spaţiale dedicate publicului general, informează Reuters.

Biletele puse în vânzare au preţul de 450.000 de dolari fiecare, o sumă care include şi un depozit iniţial de 150.000 de dolari, potrivit Agerpres.

"Plănuim să îi avem la bord pe primii 1.000 de clienţi ai noştri la începutul serviciului de zboruri comerciale spre sfârşitul acestui an", a declarat Michael Colglazier, CEO-ul Virgin Galactic.

Acţiunile companiei au scăzut cu 66% din luna octombrie 2021, când Virgin Galactic a anunţat că amână lansarea serviciului său destinat zborurilor comerciale în spaţiu pentru cel de-al patru trimestru al anului 2022.

Rezervările pentru aceste zboruri spaţiale vor include şi accesul la comunitatea Future Astronaut, care va oferi membrilor săi o serie de evenimente, călătorii şi activităţi de pregătire înaintea voiajelor pe orbita Terrei.

Şi alte companii, precum SpaceX, deţinută de Elon Musk, şi Blue Origin, deţinută de Jeff Bezos, încearcă să facă din turismul spaţial o realitate, iar unele dintre ele au lansat deja misiuni cu civili în spaţiu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover