Xiaomi a fost lider mondial pe piaţa smartphone-urilor în luna iunie (ANALIZĂ)

Autor:  Mihai Cistelican

Publicat:  09-08-2021

Actualizat:  09-08-2021

Article thumbnail

Sursă foto:  Xiaomi

Cel puţin pentru o lună, chinezii de la Xiaomi au fost lideri la nivel global pe piaţa smartphone-urilor, asta după ce au fost pe primul loc şi în Europa în al doilea trimestru, transmite News.ro.

Pentru prima oară în istoria companiei, Xiaomi a fost lider mondial pe piaţa smartphone-urilor în luna iunie, conform unei analize realizate de Counterpoint Research.

Fără să ofere cifre concrete privind vânzările, Counterpoint spune că livrările Xiaomi au crescut cu 26% în luna iunie, comparativ cu luna mai. Astfel, firma chineză a ajuns să vândă mai mult decât Samsung şi Apple.

Analiza arată, însă, că Xiaomi a vândut aproape 800 de milioane de smartphone-uri din 2011, când a fost înfiinţată.

Ascensiunea rapidă din ultimul an a Xiaomi este pusă, în primul rând, pe seama căderii Huawei. Xiaomi a fost compania care a ştiu cel mai bine să preia utilizatorii pierduţi de Huawei, în urma embargoului american.

În luna iunie, Xiaomi a profitat şi de faptul că Samsung a produs mai puţine smartphone-uri. Fabrica din Vietnam, una dintre cele mai importante pentru producătorul coreean, şi-a redus mult producţia din cauza noului val de COVID-19.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover