Yassine Bono, noul portar al clubului saudit de fotbal Al-Hilal
Sursă foto: wikipedia.org
Clubul saudit de fotbal Al Hilal a anunţat, vineri, transferul portarului marocan Yassine Bono de la Sevilla FC, care a semnat un contract pe trei sezoane, informează agenţia EFE.
Într-o înregistrare video difuzată pe platforma X, fostă Twitter, portarul marocan este prezentat stând pe un scaun cu mănuşile de portar în mâini şi anunţând că de acum face parte din lotul echipei saudite, conform agerpres.
Deşi Al Hilal nu a oferit detalii despre transfer, presa relatează că acesta s-a încheiat în schimbul a 20 de milioane de euro.
Yassine Bono (32 ani) va fi coechipier la Al Hilal cu atacantul brazilian Neymar, dar şi cu senegalezul Kalidou Koulibaly (Chelsea) şi sârbul Sergej Milinkovic-Savic (Lazio), toţi transferaţi în această vară.
Yassine Bono (al cărui nume real este Bounou) s-a aflat în ultimele zile şi în vizorul echipei Real Madrid, care căuta un portar după accidentarea belgianului Thibout Courtois, însă gruparea de pe Santiago Bernabeu l-a recrutat în final pe spaniolul Kepa Arrizabalaga, împrumutat pentru un sezon de la Chelsea Londra.
Motivul principal al acestei alegeri ar fi, conform presei spaniole, faptul că Bono urmează să participe la Cupa Africii pe Naţiuni cu selecţionata Marocului, în lunile ianuarie şi februarie, şi ar fi ratat astfel mai multe meciuri ale madrilenilor în acea perioadă.
Bono este portarul naţionalei Marocului, prima echipă africană ajunsă în semifinalele unei Cupe Mondiale, anul trecut, în Qatar. El a adunat 142 de meciuri oficiale la Sevilla, cu care a cucerit două trofee Europa League (2020, 2023).
Articole Similare
Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă
Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât
Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun
Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB
Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj
Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei
VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale
McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei
Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez
Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4
Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025
Comentează