ZVON: Iohannis, viitor președinte al Consiliului European/ Dragnea, candidat al PSD la prezidențiale
Sursă foto: blender.com
Un zvon care tot dospește de câteva săptămâni în anumite etaje ale politicii românești a fost făcut azi public. Colegii de la Hotnews au decis să publice sec informația – Klaus Iohannis, posibil viitor președinte al Consiliul European, adică funcția pe care o ocupă în prezent polonezul Donald Tusk.
STIRIPESURSE.RO confirmă această informație din surse proprii și merge mai departe. Discuția este una mult mai amplă și o parte din ceea ce se întâmplă în justiție și în politică în aceste zile are directă legătură cu informația lansată.
Pe lângă avantajul că vorbește bine limbile principale folosite în instituțiile europene, Klaus Iohannis are sprijinul strategic al Germaniei (la fel ca și Tusk în prezent) și implicit al Franței, al actualului șef al Comisiei și o excelentă imagine printre șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană. Așa s-ar explica și organizarea Summit-ului de la Sibiu și mai ales pozițiile constant pro-germanofile ale președintelui României.
Potrivit unor alte surse de la Bruxelles, președintele României ar fi o alegere excelentă și din punctul de vedere a ceea ce va urma în cadrul UE – Europa cu două viteze – și dacă acest lucru se va face sub președinția unui român, a II-a țară ca mărime din Est cu atât mai bine pentru axa Germania-Franța.
În acest context se explică și asaltul Coaliției PSD-ALDE în zona justiției. Se mizează pe o resetare a jocului politic din România. În absența candidatului Klaus Iohannis care ar coaliza întreaga zonă de dreapta, candidatul stângii unite ar avea o șansă mult mai mare.
Foame de bani - ANAF a declanșat `Operațiunea Jaful`
Surse din PSD susțin că Liviu Dragnea se pregătește de o candidatură la alegerile prezidențiale din 2019 și se spune că potrivit calculelor făcute alături de consilierii israelieni șansele ar fi unele destul de mari în condițiile în care în zona de dreapta un candidat cu șanse e greu de găsit.
Rămâne de văzut dacă zvonul va avea și acoperire și calculele care se fac în aceste zile sunt corecte.
Explorează subiectul
Articole Similare
Steagul Sfântului Gheorghe răsare în toată Anglia. Îngrijorări puternice la Londra
O femeie în fruntea SRI sau SIE? Experții dezvăluie ce calități ar trebui să aibă viitori șefi ai acestor instituții
Curentul oceanic care împiedică Europa să înghețe s-ar putea prăbuși mai repede decât se presupunea
'Au ales să taxeze săracii și să scuteasca bogatii': Adrian Câciu, fostul ministru al Finanțelor, critici dure la adresa actualului Guvern
De ce tancurile rusești n-ar fi putut ajunge în câteva ore la Kiev: studiul care contrazice afirmațiile lui Donald Trump
Ce animal produce galbenul strălucitor folosit de artiștii din antichitate precum Rembrandt sau Cézanne
'Schema Călin Georgescu' s-a pus în mișcare în Republica Moldova: Partenerul lui George Simion are o creștere explozivă, chiar înainte de alegeri (DOCUMENT)
Situație jalnică: cum au ajuns românii să nu se mai suporte între ei la all inclusive-urile din Bulgaria
'Omul din Somerton', misterul care sfidează criminalistica de peste șapte decenii
VIDEO Omul dorit de Nicușor Dan la șefia SRI se declară naționalist și suveranist: A fost avocat împotriva României
Anunțul pe care omenirea îl aștepta: un om de știință susține că a găsit explicația fenomenelor sinistre din Triunghiul Bermudelor
Comentează